„It: Welcome to Derry” se impune rapid ca o extensie capabilă a filmelor lui Muschietti în Episodul 1, un debut însoțit de două scene grozave de groază haotică. Există oportunități și apoi există „deschideri”.
„It: Welcome to Derry” are o versiune scrisă cu caractere cursive. De asemenea, are un final la fel de traumatizant; mai mulți copii mor haotic în Episodul 1 al acestei serii decât în oricare altul la care mă pot gândi. E ciudat să acordăm puncte pentru astfel de lucruri, dar ce ne dorim mai mult de la o revenire în Derry, Maine, darămite de una regizată, precum adaptările cinematografice ale romanului clasic al lui Stephen King din 2017 și 2019 ale lui Andy Muschietti?„Welcome to Derry” pare pe bună dreptate o extensie a acelui univers cinematografic. Însăși existența sa este cinică, desigur, deoarece este o companie gigantică care valorifică atractivitatea proprietății intelectuale populare pentru a-și satisface acționarii, dar există chiar și versiuni bune și rele ale acestui lucru, sau cel puțin mai bune și mai rele, și, deși este probabil prea devreme să spunem, se pare că ajunge pe partea bună a ecuației. Muschietti, împreună cu sora sa Barbara și scenaristul Jason Fuchs, continuă să-și imagineze Derry ca pe o comoară de traume ascunsă sub orășele americane; e ca și cum
Stranger Things ar fi avut un coșmar despre sine. Ceasul s-a dat înapoi (povestea se petrece în anii 1960), dar nimic nu s-a schimbat de fapt. Copiii sunt lăsați pe cont propriu, li se întâmplă lucruri rele, iar ființa care îi chinuie poate fi auzită cântând prin flaute. Este din nou o poveste despre maturizare, așa cum ar trebui să fie, copiii confuzi și îngroziți fiind mâncarea preferată a lui Pennywise Clovnul, care este nevăzut aici, cel puțin nu în acea formă, dar care cu siguranță simte că pândește undeva prin apropiere.
Deschiderea filmului „Pilotul”, pe care am menționat-o la început, este una dintre secvențele caracteristice ale lui Muschietti. Matty, un tânăr care se ascunde de o viață de familie dificilă, este dat afară din cinematograful local și se îmbarcă cu o familie aparent normală în drum spre Portland. Ceea ce urmează este o perioadă de neplăceri care atrage atenția, culminând cu nașterea frontală a unui bebeluș demon înaripat. Se trece de la ciudățenii banale la psihopatie pură cu atâta încredere încât te îngrijorează sincer ce ai putea fi forțat să vezi în continuare. Toată lumea din Derry crede că Matty este mort, dar unii dintre colegii lui de clasă nu sunt atât de siguri. Ceilalți marginiți, Teddy și Fred, speculează despre soarta lui, printre altele, și în cele din urmă li se alătură Lilly, care este ostracizată și bântuită de moartea tatălui ei într-o fabrică de murături, și în cele din urmă Ronnie, al cărui tată lucrează la cinematograful local unde Matty a fost văzut ultima dată în viață. Ea chiar l-a ajutat să scape prefăcându-se că nu-l vede ascunzându-se într-un colț și, de atunci, aude voci. Nu este singura.
Lilly, care a fost crudă cu Matty înainte de a dispărea, l-a auzit și ea emanând din țevile din baia ei. Între timp, Teddy, un fan înrăit al benzilor desenate, îl presează pe tatăl său evreu să-și dea cu părerea dacă un copil ar putea supraviețui în canalizare, lucru pe care tatăl îl presupune că este ceva desprins direct din benzile desenate pe care le iubește atât de mult și răspunde povestindu-i lui Teddy o poveste despre cum pielea evreilor care au fost chinuiți în Holocaust a fost transformată în abajururi. În noaptea aceea, Teddy are un coșmar – dar este într-adevăr un coșmar? – în care lampa sa emite țipete și râsete cărnoase, ceea ce îl face să creadă că, până la urmă, s-ar putea întâmpla ceva ciudat cu Matty.
Și există, desigur. Secvența culminantă din
It: Welcome to Derry Episodul 1 are loc în cinematograful de unde a început, unde copiii se adună pentru a viziona filmul pe care Matty l-a văzut în ultima noapte în care cineva l-a văzut. Îl găsesc imediat pe Matty, trăind în interiorul filmului, alăptând un bebeluș înfășurat într-o pătură galbenă. Când Matty oferă copilul publicului, cu fața întinsă într-o grimasă familiară, bebelușul demon cu jumătate de aripi din scena de deschidere sare peste ecran și distruge toți copiii de pe scaune. Este o secvență dinamită de groază serioasă. Dacă credeați că aceștia sunt copiii pe care îi vom urmări tot sezonul, mai gândiți-vă. Ronnie și Lilly sunt singurii supraviețuitori. Cel mai surprinzător element din „Pilotul” este că are un punct de vedere total diferit de cel al personajului, care nu este deloc un copil. În schimb, maiorul Leroy Hanlon este un veteran al Războiului din Coreea care a fost chemat la Derry pentru a testa armele experimentale pe care Forțele Aeriene le stochează pentru un conflict inevitabil cu Rusia. Panica Războiului Rece este omniprezentă în acest episod, cu tot atâtea aluzii la distrugerea reciproc asigurată precum cele făcute recent în „A House of Dynamite”, dar Hanlon nu este atât o lentilă prin care explorăm acest tip de paranoia, cât mai degrabă realitățile rasiste ale Americii de la începutul anilor 1960. În ciuda gradului și a dosarului său militar, există încă unii care nici măcar nu îndrăznesc să-l salute, iar aceasta va fi probabil cea mai mică dintre problemele pe care le va întâmpina el sau familia cu care se mută în oraș. În mod misterios, Hanlon este atacat noaptea de bărbați cu măști de gaze și costume de cauciuc, dar acesta este mai puțin un atac rasist și mai mult o încercare de a-l forța să divulge specificațiile bombardierului pe care îl testează. Hanlon își ține gura închisă, iar atacatorii săi sunt forțați să fugă, dar ți se pare că nu va trece mult până când va avea de rezolvat o altă criză. Poate ceva legat de acea misterioasă divizie de Proiecte Speciale?
